Juliana Verne

Hello, queridos, m-am întors ! Sunt destul de obosită, dar am trăit niște zile MEGAPLINE, fulfilling și cum mai vreți voi, sunt foarte așa … nu știu cum să descriu, of, cuvintele nu mă ajută deloc. ) Am multe să vă povestesc, dar încep cu ziua de joi, când am zburat cu balonul.

Nu o să descriu foarte mult procesul, că n-are rost. Am așteptat până s-a umflat balonul și apoi m-am urcat în coș. Am mai fost cu o persoană înăuntru, și cu pilotul. Am zburat până la 450 m, asta a fost înălțimea maximă pe care am atins-o. Priveliștea și sentimentul de a fi acolo, sus, deasupra tuturor, sunt de nedescris. M-am simțit liniștită, în echilibru, minunându-mă de ce vedeam, deși ce vedeam nu era nou, doar unghiul din care le vedeam era. Partea cea mai interesantă, însă, a fost aterizarea. Un singur cuvânt e în stare să o descrie: extremă. Am ras fața pământului ca un OZN într-un lan de porumb. Am aterizat în dungă, forțat, cu picioarele-n sus și ținându-mă bine în coș, ghemuită. Mi-a plăcut !!! Am așteptat apoi să ne recupereze cei care ne urmăriseră de la sol cu Land Rover-ul-GPS și dup-aia, în Periam, mi se pare, am primit ”botezul”. Mi s-a ars un fir de păr, mi s-a turnat pământ în cap și am ciocnit șampanie, primind, în același timp, diploma ”Contesa de Igriș – fericita câștigătoare” ))). Cam atât. Dacă aveți vreodată ocazia să faceți asta, just do it, e foarte fain!! Și iată cum mi-am îndeplinit altă dorință de pe lista mea de dorințe … Vă las pozele de proastă calitate pe care le-am făcut cu telefonul … că mna, altele n-am avut cum să fac. Aveți și 3 poze cu mine, una înainte, alta în timpul și ultima after, într-un lan de floarea-soarelui.