Prinsă cu ocaua mică

Am primit, de la ștrumfița cu eșarfă, o leapșă să-i zic … interesantă ( merci din nou ! ). Astăzi noi trăim într-o lume în care e permis să vorbești aproximativ despre orice, în care toleranța e foarte crescută pentru tot felul de fenomene. Dar dacă există ceva despre care e MUSAI să informezi lumea sau să porți discuții firești, pentru că da, e un lucru normal, nu tabu, acele subiecte sunt metodele contraceptive. Și mă întreabă ștrumfița care-i contraceptivul ideal, ce părere am despre metodele contraceptive … îmi doresc să nu repet ce a zis lumea înaintea mea, dar există unele zone ce trebuie hașurate și de mine, altfel nu se poate !

În primul rând, metodele contraceptive, în opinia mea, sunt un ”trebuie-să-folosești-asta-dacă-nu-vrei-să-rămâi-însărcinată-la-16-ani-și-să-mai-ai-și-SIDA”. Că e bine ori ba, imaginați-vă cât de populată ar fi lumea astăzi dacă n-ar exista împiedicarea apariției sarcinilor. De avorturi nu zic, că mi se par prea crude. Păcat însă că multă lume habar nu are că există protecție și nici nu o folosește, crescând astfel riscul apariției infecțiilor cu transmitere sexuală, ca să nu mai pomenesc de bieții copii născuți pentru că părinții lor ”n-au știu ce fac”. Ergo, sunt total pentru utilizarea contracepției, în orice formă e bună ea pentru parteneri, pentru că, până la urmă, ei decid.

Zic ”Hm!”. De prezervativ știe toată lumea că e ok la început, mai ales în cazul virginității, dar dacă chiar vrei să ai parte de plăcere … thanks, but no, thanks ! ( asta mai mult pentru queridos hombres, că la mujeres, na, nu-i chiaaaar așa mare scofală, dar dacă e plăcere, păi să fie reciprocă, nu ?! ) Singurul dezavantaj e că prezervativele pentru femei sunt mult mai scumpe, pe când un LovePlus de-ăla nu-i mare lucru …

Anticoncepționalele au atâtea mituri că nici nu știu ce să zic despre ele. Funcționează diferit pentru fiecare organism, femeile se stresează pentru orele exacte, bărbații pot sta ”flex”. Alții zic că sunt cancerigene sau că au diverse efecte asupra corpului feminin, gen îngrășare, stări de rău ș.a.m.d. Trebuie încercate mai multe și dacă nu merge …

Inelul vaginal might help ! Cică e nou apărut, am citit și eu chiar destul de recent despre el și m-am minunat, eram hotărâtă să întreb medicul ginecolog despre metoda asta nouă de control a fecundării ovulelor, însă n-a apărut ocazia înainte ca eu să scriu despre asta aici. Deci nu știu exact cum funcționează, însă, după cum îi spune și numele, se introduce în vagin și zace cuminte cam până la 3 săptămâni. Nu deranjează, pare-se.

Dispozitivul intrauterin sau steriletul are o eficiență destul de mare și poate rezista câțiva ani. Se plasează până în uter și rămâne acolo, stopând orice-i vine-n cale. Ca și la celelalte, nu protejează împotriva ITS, mai ales a lui Scaraoțchi virusal, HIV. Pentru implantarea lui trebuie mers la ginecolog.

Mai este plasturele hormonal, dar de ăsta nu cunosc prea multe, sinceră să fiu.

Evident, vasectomia se recomandă doar pentru femeile care nu vor copii. Niciodată. Or mai fi și altele, dar atât din cultura mea sexuală, fiecare cuplu având, desigur, propriul lui stil. A, da, abstinența … nu e o soluție, dragii mei dragi. Nu vă puteți abține toată viața, asta exceptând cazurile în care vreți să deveniți călugări, sfinți, călugărițe sau altele ( fără a discrimina oamenii ăștia, ziceam, doar ). Până și preoții fac sex, ce naiba ! ( să nu-mi aud înjurături, vă rog, am spus un adevăr adevărat, pentru ce-s preotesele, a ?! ce, preoții nu-s bărbați, n-au nevoi ? i-auzi … )

Contraceptivul ideal nu s-a inventat încă, e clar, fiecare are câte un mic dezavantaj și noi cică am evoluat de mult de sub forma iepurilor ca să mai continuăm să ne înmulțim așa, în neștire. Iar mie personal mi-ar plăcea să-l poarte bărbații … ( casc de plăcere ). Da, domne, pentru că împușcăm doi, chiar 3 iepuri dintr-odată:
1. bye, bye, ITS
2. dacă e ideal, înseamnă că nu conferă neplăceri bărbaților
3. de data asta stau eu ”flex” ( eu și toate femeile ), fără să mă gândesc că am uitat să iau pilula sau vai, a trecut o lună de când am inelul vaginal în mine !

Nu știu dacă la noi se poate numi ”modă” de a merge la ginecolog sau nu, dar pe bune, e ceva serios. Sexul înseamnă și responsabilitate, orice-ar zice lumea, deopotrivă a femeilor, cât și a bărbaților. Recomandarea mea, ca și fată, dar și ca un simplu om cu capul pe umeri, este să cereți sfatul ginecologului, pentru cei care nu sunteți obișnuiți cu metodele contraceptive sau dacă apare ceva în neregulă. Nu faceți de capul vostru decât dacă aveți o oarecare siguranță pentru corpul vostru, deja familiarizat cu anticoncepționale, de exemplu, ș.a. De asemenea, când schimbați partenerul, din nou, mare atenție … Fetelor, orice problemă apare cu voi, nu întrebați aiurea prietenele, pe forumuri cu sfatulmedicului.ro și altele, că FIECARE CORP FEMININ e diferit în felul lui, precum și reacțiile la tot felul de hormoni sau corpi străini, fiecare menstruație are ritmul ei, deci doar ginecologul vă poate prescrie ceva adecvat vouă INDIVIDUAL. Băieți, vouă vă zic să nu v-o luați în cap, să credeți că doar femeia trebuie să se protejeze și așa mai departe. N-ați vrea să vă treziți cu sifilis. Comunicați frumos cu iubita, stabiliți-vă un ”program de sex”, mergeți împreună la ginecolog, eventual, să auziți și voi lucrurile importante. Repet, nu e o glumă, nu e o rușine, totul e bine și frumos și exaltant până când apar problemele. Așa că dacă puteți să le preveniți … de ce nu ?

17 thoughts on “Prinsă cu ocaua mică

  1. “eram hotărâtă să întreb medicul ginecolog despre metoda asta nouă de control a fecundării ovulelor, însă n-a apărut ocazia înainte ca eu să scriu despre asta aici”.
    :-) :-) :-)

    Pai da-i un telefon….

    Subiect delicat. “Contraceptivul ideal nu s-a inventat inca”. Foarte corect.

    ‘de data asta stau eu ”flex”’ :-) :-) :-) tare fain. Pana acum n-am cunoscut pe cineva care sa-si doreasca sa stea flex cand e vorba de sex.

    Apropo de sex … cu cat crezi ca va batem azi? :-)

  2. Stii care e singura masura contraceptiva acceptata de Vatican? Abstinenta..
    Stii care e singura masura de protectie la sex pt a nu lua AIDS, acceptata de Vatican? Abstinenta ..
    Si apoi, ne intrebam : “De ce oare atata prostie la oameni?”

  3. Pingback: Contraceptivul ideal | Prin Arad

  4. “Băieți, [...] Comunicați frumos cu iubita, stabiliți-vă un ”program de sex”, mergeți împreună la ginecolog, eventual, să auziți și voi lucrurile importante.”
    Presupun ca este vorba despre o deficienta de informare: cu exceptia unei eventuale (justificate) curiozitati referitoare la starea de sanatate a partenerei, din cate stiu eu un barbat nu are treaba cu ginecologul. (Pana si denumirea specializarii medicale indica faptul ca ea se adreseaza exclusiv femeilor.)
    Da, este normal (si util, recomandabil) ca aceste lucruri sa fie discutate de catre parteneri, si este bine de solicitat si sfatul unui cadru medical de specialitate, dar – dupa stiinta mea – asta se face la cabinetul de “family planing”, nu la ginecolog (decat eventual daca ginecologul este cel care a urmat SI ACEASTA specializare).

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s